Juriu 2020

Mulțumim următorilor fotografi care au răspuns invitației de a juriza ediția din 2020

Membrii juriului

Gabriel Marian

Fotograf premiat internațional

Numele meu este Gabriel Marian, am 40 de ani și locuiesc și lucrez în Suceava. De peste 20 de ani fac radio, iar povestea mea fotografică are cam aceeași vechime – a început la sfârșitul anilor ’90, când am câștigat, la un concurs al unui post de radio, o cameră pe film. După aceea, am fotografiat cu diverse camere, până în 2007, când mi-am cumpărat propria cameră compactă digitală. Un an mai târziu, am trecut la nivelul următor, cumpărând o cameră DSLR. Din 2014 fotografiez, în paralel și cu smartphone-ul meu, iar acum pot spune că ponderea e undeva la 50-50 (telefon/cameră). Trecând peste partea tehnică, trebuie să spun că am avut câteva fotografii apreciate și premiate de entități locale sau internaționale, una dintre cele mai mari realizări fiind publicarea, în 2012, a unei fotografii personale în ediția internațională printată a National Geographic Traveler. Aceeași fotografie îmi aducea, la sfârșitul lui 2011, marele premiu (un kit DSLR) la un concurs inițiat de Nikon UK. Am avut și câteva expoziții, individuale sau de grup, atât în țară cât și în străinătate, iar acum pregătesc o expoziție personală ”Best Of”. Despre fotografiile mele aș putea spune că surprind spectacolul naturii, trăirile oamenilor și tot ceea ce spune o poveste bună.
Gabriel este din anul 2008 membru de onoare al Asociației „Youth Can Do It”,  organizatorul principal al concursului desfășurat prin imagini.ro
Gabriel Marian - fotografii realizate cu telefonul în județul Suceava
Fotografii realizate cu telefonul în Suceava
Gabriel Marian - fotografie din Moara Carp (Moara), Suceava
Fotografie din Moara Carp (Moara), Suceava, premiată internațional

Cătălin Cioban

Fotograf angajat în Suceava

Mă numesc Cioban Cătălin, am 21 de ani, sunt student la Universitatea din Suceava și îmi place să fotografiez evenimente unde pot surpride emoțiile oamenilor cât mai aproape de naturalețea lor, cât mai autentice, dar sunt pasionat și de fotografie de peisaj, prin care pot să redau frumusețea locurilor pe care le vizitez. Am reușit să îmi transform pasiunea, care a început în liceu după ce mi-am cumpărat un DSLR din curiozitate, într-o meserie și am sute de evenimente fotografiate în ultimii 3 ani, evenimente la care am cunoscut foarte mulți oameni extraordinari ceea ce mă face să iubesc ceea ce fac. După tot acest timp și experiența acumulată, pot spune că cel mai bun aparat foto este cel pe care îl ai.
Cătălin este membru fondator al Asociației „European Media and Cinematic Community”, colaboratorul de încredere în organizarea concursului desfășurat prin imagini.ro
Cioban Cătălin - fotografie din Plutonița (Frasin), Suceava
Fotografie din Plutonița (Frasin), Suceava

Marinela Hulub

locul 1 la concursul foto (2019)

Am 24 de ani și am absolvit în 2019 facultatea la Universitatea din Suceava. Nu sunt un fotograf profesionist, dar ce iubesc cel mai mult la fotografie sunt emoțiile. Iubesc să fac fotografii care transmit o poveste și cred că fotografia este una dintre cele mai frumoase arte care îți permite să fii creativ. Nu dețin un aparat foto însă consider că cel mai important este sa îți urmezi pasiunea și să faci ceva deosebit indiferent de aparatura pe care o ai.
Marinela este câștigătoarea premiului 1 obținut la Concursul de Fotografie din prima ediție a Festivalului Tinerilor, organizat de către Fundația Județeană pentru Tineret Suceava (prin membrii săi), cu sprijinul Consiliului Județean Suceava (prin Centrul Cultural Bucovina), în colaborare cu European Media & Cinematic Community (EMCC).
Marinela Hulub - fotografie premiată pe locul 1 la concursul din 2019: "My little world is dying. Help!"
Premiul 1: "My little world is dying. Help!"
Tema concursului din anul 2020:
"Viața tinerilor din prezent prin imagini.ro"

Mulțumim pentru înscriere tinerilor participanți din 2020:
19 fete și 39 băieți între 15-34 ani, din 21 localități rurale și 37 urbane (ale județului Suceava).

Termen limită: 30 noiembrie 2020